Unul dintre cei mai apreciați jucători de fotbal din Anglia a decis azi să renunțe la carieră la finalul acestui sezon. Michael Owen, cel supranumit Golden Boy, a anunțat azi pe rețeaua de socializare twitter că acesta va fi ultimul sezon din carieră.
Owen are o carieră de invidiat, evoluând la multe cluburi de calibru. A debutat la 17 ani la Liverpool, trecând apoi pe la Real Madrid, Newcastle United, Manchester United și Stoke City.
„Cu mare mândrie anunț că intenționez să mă retrag la finalul sezonului. Am fost foarte norocos în carieră și am avut parte de un traseu la care doar aș fi putut visa. Este momentul să mă retrag. Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul extraordinar al antrenorilor, coechipierilor, stafului, suporterilor și sponsorilor. Mulțumesc fiecăruia în parte pentru rolul jucat în cariera mea. Mai mult decât orice mulțumesc familiei mele. Frumoasei mele soții Lousise, pentru iubirea contrinuă și sprijinul necondiționat în etapele carierei mele și pentru că mi-a oferit cel mai prețios dar, copiii noștri. Mulțumesc mamei, care mereu mi-a suportat frustrările și a ținut familia unită. Mulțumesc fraților mei, Terry, Andy, Karen și Lesley, pentru că au fost înțelegători și au creat mediul perfect în care să cresc. Ultimul, dar nu cel din urmă, mulțumesc tată! Am reușit! De la parcările friguroase la terorizarea celor mai buni fundași din lume pe cele mai mari arene. Nu aș fi reușit fără tine”, a declarat Owen.
Michael Owen a marcat 220 de goluri în cariera la echipele de club, reușind să câștige titlul în Anglia, Cupa Angliei, Cupa Ligii (de trei ori) și Cupa UEFA. El a câștigat Balonul de Aur în 2001.
Owen rămâne cel mai tânăr debutant și marcator la turneele finale din istoria Angliei, cu debut împotriva Tunisiei (18 ani, 183 de zile, la CM 1998) și reușită împotriva României (18 ani și 190 de zile, la CM 1998).
89 de meciuri și 40 de goluri are Owen pentru naționala Angliei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER